Un tată avea patru fii. Şi deşi încerca să-i trateze pe toţi la fel, cei mai mari trăiau totuşi cu impresia că bătrânul îl
favorizează pe mezin.
Ei erau trimişi cu diverse treburi la câmp, în timp ce mezinul stătea pe lângă casă.
Invidioşi, fraţii îl tachinau mereu pe cel mic: Îi vărsau apa din ciubăr pentru a fi nevoit să aducă alta, îl făceau să
se împiedice cu farfuriile, îi distrăgeau atenţia ca să ardă mâncarea şi aşa mai departe. Uneori, îl mai şi loveau "în
glumă."
Ciudat este că tatăl, deşi vedea cum este necăjit fiul cel mic, nu spunea nimic, nu le făcea celor mari nici o
observaţie.
Pe mezin îl durea nespus tăcerea tatălui. Fraţii săi lăsau treburile neterminate pe câmp, nesocoteau vorba
părintelui, ba îi mai făceau şi lui atâtea nedreptăţi. "- De ce, de ce oare tatăl nu reacţiona?"
Pe măsură ce ei creşteau, comportamentul celor mari faţă de fratele lor era la fel de ostil. Iar tatăl continua să se
facă că nu vede...Până într-o zi. Întorcându-se mai repede de la câmp, după cum le era obiceiul, cei trei băieţi au
găsit poarta încuiată. Lângă poartă erau câţiva saci cu grâu, porumb şi orez.
Neînţelegând ce se întâmplă, ei au
început să strige.
Din casă nu primeau însă niciun răspuns. La un moment dat, un slujbaş le-a transmis următorul mesaj din partea
tatălui:
"- Pentru modul în care mi-aţi tratat fiul în toţi aceşti ani, nu meritaţi să mai staţi în casa mea. Luaţi acei saci
drept răsplată pentru munca voastră la câmp şi plecaţi!"
Morala:
Nu putem profita la nesfârşit de bunătatea semenilor noştri fiindcă s-ar putea ca la un moment dat,fără niciun fel de avertisment, "tatăl" să încuie "uşa" şi să rămână neînduplecat la strigătele noastre.
Tăcerea
tatălui nu înseamnă că nu vedea nedreptăţile la care era supus mezinul, ci că dorea să le ofere fiilor mari timpul
şi şansa de a-şi îndrepta atitudinea faţă de fratele lor. Iar ei au irosit această şansă de mii de ori în toţi anii care
au trecut...
Câteodată, vine şi rândul fiilor "răi" să simtă pe propria piele cât de dureroasă este tăcerea tatălui.
