Doi fraţi, George şi Victor, trăiau în aceeaşi casă, dar se duşmăneau cumplit. De când erau mici, se certau şi îşi făceau şicane, iar relaţia lor nu s-a îmbunătăţit deloc cu trecerea anilor.
După moartea părinţilor, nu s-au putut pune de acord care va rămâne în casă. Aşa că au rămas amândoi. Toată lumea ştia de ura dintre ei şi nimeni nu le călca pragul. Nu aveau niciun prieten şi nici unul dintre ei nu s-a putut căsători din cauza caracterului lor urât.
Înaintând în vârstă, cei doi fraţi erau tot mai morocănoşi şi aveau o plăcere sadică de a-şi crea necazuri unul altuia.
Într-o zi, Victor s-a gândit că trebuie să rezolve pentru totdeauna situaţia. Nu vroia ca fratele său să mai intre în partea lui de casă, aşa că a adus sârmă electrică şi şi-a împrejmuit perimetrul care credea că i cuvine.
Nu după mult timp, cei doi fraţi s-au îmbolnăvit grav. Victor era aproape paralizat şi nu se mai putea da jos din pat, iar George orbise.
Viata era acum pentru ei un chin.
Victor se gândea cu amărăciune: "Dacă nu aş fi fost atât de orbit de ură pentru fratele meu, poate că acum ne-am fi ajutat unul pe celălalt şi viaţa fiecăruia ar fi fost mai uşoară."
La un moment dat, răpus de sete, Victor nu a mai rezistat şi l-a strigat pe George:
"-Frate, adu-mi te rog o cană cu apă!"
"-
Ţi-aş aduce, dar mă tem că mă voi atinge de sârma electrică şi mă voi electrocuta", răspunse acesta.
Victor a început să-l ghideze aşa încât George să poată trece pe lângă sârmă. Ce regrete măcinau acum inima sa şi ce bine îşi amintea ziua când a împrejmuit camerele cu sârmă ghimpată!
La un moment dat, Geoge s-a împiedicat şi a căzut foarte aproape de „zona minată.”
"-George, să nu te mişti!" a început Victor să urle.
Făcea eforturi disperate pentru a se putea da jos din pat ca să ajungă să-şi ridice fratele orb căzut chiar lângă gardul electric improvizat de el.
Nu reuşea să se ridice. George îl striga, dar el nu se putea mişca. Lacrimile îi brăzdau obrajii şi atunci a început să-şi ceară iertare:
"-Iarta-mă, frate! Iartă-mă!" Şi sughiţurile îi înecau cuvintele.
"-Te iert!", răspunse George cu un glas stins. "-Te iert. Iartă-mă şi tu pe mine. Cât de mult am greşit amândoi!"
Atunci s-a întâmplat o minune: sârma electrică a început să se topească încet, încet. Până la urmă, George a reuşit să ajungă lângă patul fratelui său şi s-au îmbraţişat. După câteva zile, Victor a murit împăcat.
Povestea celor doi fraţi, deşi tristă, ascunde un mare adevăr: ura clădeşte un zid între noi şi alţii, ne închide într-o lume mică şi meschină. Prin iertare, reuşim să surpăm acest zid, să redobândim armonia cu semenii noştri şi să ne aflăm liniştea.
