"- Bunicule, tu esti batran si trebuie sa stii. Ce inseamna 'sa-ti traiesti viata' ? Nu fac asta toti oamenii? Se nasc, merg la gradinita, apoi la scoala, apoi isi fac o familie si merg la serviciu. Ies la pensie, au nepoti si cand sunt prea batrani mor. Toti au trait o viata intreaga, asa este?"
"- Hmmm, buna intrebare ! " raspunse zambind bunicul. Vali iar i-a dat o tema de expus. Trebuie sa se gandeasca sa ii dea un raspuns, un exemplu cat mai usor de inteles pentru el.
"- Trebuie sa ma gandesc Vali. Dar, hai sa mergem pana in parc sa dam o tura pe Roller Coaster. Ce zici? Vrei?"
"- Uraa! Normal ca vreau, ma mai intrebi?"
"- Bine, hai sa mergem! Dar strig-o si pe vara ta, Adriana, o luam si pe ea"
"- Adrianaaa.......!"
Iesira toti trei in zarva mare pe portita si se indreptau spre trenul de fier care se dadea peste cap deasupra orasului!
Vazuti de la fereastra casei, Vali in fata tragea ca o locomotiva dupa el micul trenulet uman. Era el in fata,o tragea de mana pe Adriana care la randul ei il tragea pe bunicul.
Au ajuns, au luat bilete si dupa 2-3 minute de asteptare trenul de fier se opri cuminte in fata lor.
Au urcat in vagon, s-au asigurat cu bara de protectie si asteptau nerabdatori sa inceapa cursa!
S-a auzit semnalul! Cu o zmucitura scurta trenul s-a pus in miscare. Un lant il tragea incet si greu in sus, pe o panta abrupta.
"-Oare cat de repede mergeeeeee...?".
Nici nu apuca Vali sa isi termine intrebarea caci cu o viteza nebuna, trenul de fier se napusti spre haul ce se deschidea sub el. Cu parul in sus, abia tinandu-se de bara, Vali tipa in gura mare. Dar asa viteza avea de parca nici nu isi auzea vocea.
Cand sa ajunga la fundul "prapastiei", brusc trenul o coti la stanga si brusc se arunca spre cer.
In goana lui nebuna se dadu peste cap, intr-o bucla mare de unde Vali vazu pentru o fractiune de secunda tot orasul.
Apoi din nou in jos si iar la stanga si in sus, si in jos. Cu o cotitura brusca la stanga, trenul ajunse aproape de locul de unde si-a preluat pasagerii.
Brusc franele au intrat in actiune si toata nebunia de viteza se transforma in curand intr-un tren oprit care astepta rabdator sa debarce pasagerii.
Au coborat toti trei si s-au indepartat de tren.
Abia acum, cand lucrurile se defassurau "cu viteza melcului", gandurile lui Vali au inceput sa se linisetasca si ele.
"-Ei copii, cum a fost? Imi spuneti si mie? Vali, tu primul" le spuse bunicul.
"- Uauuu,a fost SUPEEEER bunicule! Ce viteza uriasa. Si ai vazut cum ne-am dat peste cap? Puteam sa cadem de acolo. Si ce mic era orasul sub noi! Si, si ai vazut cum era sa cadem in prapastie? Ce viteza ametitoareeee. Ne mai dam odata bunicule? te roooog!"
"- Hehe, ne mai dam , dar in alta zi. Adriana, la tine cum a fost?"
"- Nu stiu bunicule. Mi-a fost frica si am avut ochii inchisi. De cand am pornit si pana ne-am oprit"
"- Hmm, pai cum asa Adriana?" intreba bunicul.
"- Dar la tine bunicule cum a fost?" intreba Vali.
"- Dragul meu, a fost bine pana am prins viteza. Pe urma nu mai stiu cum a fost pentru ca eram atent la voi doi sa fiti in siguranta."
*********************************************
La fel si in viata, sunt oameni care isi "traiesc viata". Asemeni lui Vali. Atent la tot ce se intampla si participand activ, de la inceput pana la sfarsit. Au parte de tot ce viata le ofera ca oportunitati.
Sunt apoi oameni care "nu au timp" sa isi traiasca viata Ei sunt "atenti" in permanenta la la ceva anume. Ca si bunicul care a fost atent doar la nepotei.
Si apoi sunt cei carora le e frica pur si simplu. Tin ochii inchisi de la inceput pana la sfarsit. Le este teama de schimbare. Le este teama de experimentare. Sunt oamenii care sunt de neschimbat in obiceiuri. Au mereu acelasi job si tanjesc dupa un loc "caldut" la aceeasi firma "pana la pensie". Nu parasesc orasul nici macar pentru mici excursii. Singura lor grija este cum sa se strecoare "nevatamati" prin "viata" spre sfarsitul ei.
