Cri – cri – cri, cri – cri – cri,
Vara dulce, eu te cant!
Cri – cri – cri, cri – cri – cri,
Esti frumoasa, Vara, stii?
Iac-asa isi canta bucuria in scartaitul viorii sale, Greierele nostru cel fara de griji.
Ziua, cat era arsita mare, statea ascuns, tolanit prin te miri ce locuri sub frunze mari si verzi.
Cand i se facea sete, apleca doar o frunza de pe care sorbea cu nesat bobite de roua. Sau se gasea oricand un firicel de apa pus acolo parca tocmai sa-I aline lui setea. Seara, cand Luna aparea inconjurata de Stele – paji, cand dogoarea de peste zi se mai imbuna, Greierele nostru isi dadea in stamba si umplea zavoiul cu cantecele sale.
Cri – cri – cri, cri – cri – cri,
Frumoasa e viata, stii?
Cri – cri – cri, cri – cri – cri,
Canta frate, zi de zi!
La nici o aruncatura de bat, Furnica se chinuia cu un bob de mazare. Era atat de mare! Dar ea trebuia sa il duca in casa ei, sa il puna “bine”. Cat era ziua de lunga, cat ar fi fost de cald, necontenit ea cara cate ceva si isi umplea incetul cu incetul camaruta. Stia ca va veni toamna si apoi iarna cand nu va mai putea iesi in cautarea hranei si va trebui sa traiasca din ce a pus deoparte vara.
Seara, odata cu lasarea intunericului, se retragea si ea ostenita si, in acordurile vesele ale Greierelui, adormea multumita de ceea ce a adunat in timpul zilei.
Intr-o zi, pe cand Greierele statea tolanit la umbra, Furnica trecu pe langa el carand in spate o desaga de cateva ori mai mare decat ea.
“- Hei, buna ziua Furnico!” ii spuse Greierele. “Da ce te chinui draga toata ziua? Tie nu iti este cald? Hai langa mine la umbra, mai schimbam o vorba”, o imbie Greierele pe Furnica.
“- Mai bine ai pune mana sa iti cauti de ale gurii si sa iti faci provizii pentru la iarna!” il certa Furnica
“- Provizii? Pentru ce? Nu vezi ca gasesti oricand ceva de mancare? Pentru ce sa te ostenesti? Hai mai bine sa cantam ceva si sa dantuim!” raspune sagalnic Greierele. “Cat despre iarna … este asa de departe ca nici nu ma pot gandi la ea. Lasa, o sa strang in alta zi”
Zilele au trecut incet – incet. Greierele canta, Furnica aduna, Vara trecea …
Primii stropi de ploaie au inceput sa cada printre frunzele uscate care si ele cadeau din pomi.
Greierelui a inceput sa-i fie frig. Ziua nu mai cauta umbra ci acum cauta doar doar sa gaseasca cate un loc insorit. Noaptea ce sa mai spunem, era frig de-adevaratelea! Scartaitul odinioara vesel al viorii lui se auzea din ce in ce mai rar si din ce in ce mai putin.
Primii fulgi l-au luat pe nepregatite! Patalonii rupti nu-i mai acopereau picioarele. Haina din spate era si ea peticita toata. Prin buzunare nici urma de mancare! Statea zgribulit sub o frunza vesteda sub o palma de zapada. Ochii lui se uitau lung la casuta Furnicii si la dara alba de fum ce iesea pe hornul casei. Furnica statea in casa, tolanita la caldura si cu camara plina de bunatati!
Cri-cri-cri, cri – cri – cri,
Furnico, mi-e foame, stii?
Cri – cri – cri, cri – cri – cri,
Si de frig cred c-oi muri!
Furnica, iesi in pragul usii, se uita la Greiere si l-a luat la rost :
“Cri – cri – cri, cri – cri – cri,
Sa muncesti nu vrei sa stii!
Cri – cri – cri, cri – cri – cri,
La cersit acuma vii?”
A trantit usa si s-a intors la caldura casei ei.
Peste doua – trei zile, glasul Greierelui abia daca se mai auzea. Tot mai stins, tot mai inghetat.
Furnicii i s-a facut mila si , cuprinsa oarecum de gandul ca serile adormea in cantecele Greierelui, l-a luat in casa si, dupa ce l-a convins sa promita ca de la anul va strange si el si ca ii va asculta povata, a fost de acord sa il gazduiasca pana trece iarna.
***
Iarna a trecut, locul i-a fost luat de primavara. Furnica, a scos totul din casa, a facut curat si i-a spus Greierelui ca e timpul sa inceapa sa agoniseasca. I-a dat si un sac ca sa il ajute sa stranga. L-a sfatuit sa fie cu mare bagare de seama si sa nu isi iroseasca zilele, pentru ca iarna iarasi va veni.
Greierele lua sacul, multumi Furnicii de gazduire si povete si o lua la picior, strengareste, acordandu-si vioara …
S-a gandit ca a avut noroc si ca trebuie sa asculte de ce a zis Furnica!
Dar unde sa stranga de mancare? El inca nu are nici o casa! Ei, ar fi bine sa adune in sac si atunci cand sacul e plin, isi va face si o casa unde sa adune si el ca si Furnica.
Viata lui isi relua fagasul “normal”, doar ca acum, cand gasea in drumul lui ceva de-ale gurii, il aduna si il punea in sac.
***
La sfarsitul verii, Greierele se reintalni din intamplare cu Furnica. Aceasta il intreba pe Greiere daca a ascultat-o si si-a strans provizii pentru la Iarna si, mai ales, unde si-a construit casa?
Greierele i-a spus planul sau ca, atunci cand sacul va fi plin, isi va face si casa. Dar uite, se pare ca sacul e mare, ca el adunase toata vara si inca nu s-a umplut!
Atunci, Furnica, curioasa, ii spuse sa ii arate ce are in sac.
Greierele puse sacul jos de pe umar, cu un aer de actor. Dar cand se uitara in sac .. ce sa vezi? Sacul avea o spartura si era GOL!
***
Cri – cri – cri, cri – cri – cri,
Am muncit degeaba, stii?
Cri – cri – cri, cri – cri – cri,
Sacu-i gol, eu voi muri …
Aidoma Greierelui si Furnicii sunt oameni care pun de-oparte si isi “fac provizii” pentru timpul in care nu vor mai putea munci precum si oameni care isi traiesc “vara” fara a se gandi la “iarna” care vine sigur.
La fel, degeaba cineva are sansa unui venit mare daca “gaura din sacul” lui este pe masura si tot ce intra in sac se pierde. Tot fara “provizii” ajung in iarna.
