Atunci cand prietenul din totdeauna, cu care impartasea cele mai intime idei legate de viata, i-a refuzat intalnirea, care devenise un obicei, pe motiv ca el are acum o cariera de trebuie sa se ingrijeasca si ca ar fi cazul ca si el, Vali, sa uite de “prostiile” astea si sa isi croiasca un drum de “success” in viata, primul lui gand a zburat catre BUNICUL.
Se gandea acum ca Bunicul era cu adevarat prietenul lui. El, Bunicul cel batran, i-a deschis ochii catre adevaratele valori. El, Bunicul, a fost intotdeauna acolo pentru el cu o vorba buna si un sfat intelept. El, Bunicul, parca ar contrazice “legile naturii” pentru ca trecerea timpului nu il atingea in sensul batranetii, ba din contra, parca timpul - ca un ingredient miraculos il face pe Bunic tot mai intelept .
Trebuia sa mearga sa il vada. Avea nevoie de imbratisarea lui calda si o picatura din intelepciunea lui .
“- Bunule! Bunule, am ajuns!” striga Vali din usa, cautand din priviri pe omul drag inimii lui.
“- Dragul bunului, ai ajuns? Sunt aici!”
Bunicul era asa cum l-a vazut ultima data, cu barba lui alba, cu ochii sclipitori, cu o carte in mana in scaunul lui preferat . Nimic nu s-a schimbat, decat el, Vali – care devenise un om matur.
Dupa discutiile de bun gasit Vali a deschis tema vizitei lui:
“- Bunule, il mai tii minte pe Razvan, prietenul meu, asa-i?”
“- Cum sa nu dragul meu, toata ziua imi spuneai despre el si ca ii povesteai toate discutile noastre. Nu cu el impartaseai toate ideile legate de suflet, despre cum trebuie sa fie omul pe pamant .. despre tot?”
“- Asa e bunule, el este. Stii ca ne intalneam regulat sa ne impartasim din experientele noastre, sa vorbim lucruri despre care nu cu multi as fi putut vorbi. Eram la fel, ca doua picaturi de apa. Dar uite ca nu ne mai vorbim!”
“- Ce s-a intamplat Vali? Cum de s-a intamplat asa ceva?”
“- Pai mi-a reprosat ca el are o cariera de urmat in viata si ca ar trebui si eu sa uit de “prostiile” de care discutam si ca ar fi cazul ca si eu sa am ‘succes’. Pai cum de nu se poate sa ai si scucces si cariera si sa ai capul plin de “prostiile” invatate de la tine? Acum nu ne mai vorbim. Si ma doare. Credeam ca imi este prieten .”
“- Hmm, dragul Bunului. Prieteni ati fost, este adevarat. Nu trebuie sa te indoiesti de asta. Ce s-a intamplat acum cu el? Pai ia sa vedem, ar putea fi ca . “ si bunicul incepu povestea.
Vali era din nou pe taramul atat de drag lui .
La marginea unei paduri de brazi, erau un grup de prieteni. Toata ziua crengile lor se intrepatrundeau in bataia vantului si isi spuneau vrute si nevrute. Isi impartaseau toate gandurile .
Au observat ei ca atunci cand primii fulgi de zapada incepeau sa cada, an de an, apareau oameni care luau din padure brazii mai frumosi. Acestia dispareau pentru totdeauna.
S-au intrebat ei mereu "oare ce se intampla?". Pana intr-un an cand un brad nu atat de frumos a pierdut “sansa” sa plece. Pentru ca era urat. Si ii era atat de ciuda!
Acest brad le-a transmis, printre suspine, grupului de prieteni ca brazii “frumosi” ajung sa fie impodobiti cu globuri si cristale si stau la caldura in casele oamenilor bogati. Si ca Mos Craciun vine si aseaza cadouri sub ramurile lor si ca sunt tratati cu cinste.
Toata familia oamenilor se aduna in jurul lor si le canta! .. Dar el, pentru ca e pipernicit si urat, nu poate avea parte de aceasta cinste!
“Hmm”, se gandi unul din brazii nostrii. “La loc de cinste? Sa imi cante toata lumea? Sa stau la caldura? Vreau si eu! Cand mai vin oamenii, am sa imi umflu pieptul si am sa le arat cat de voinic sunt!”
A doua zi, un grup de oameni care alegeau brazi pentru vandut la oras a ajuns in preajma brazilor nostrii. Ca un facut, vantul a inceput sa sufle mai tare iar bradul nostru si-a umflat semet pieptul, si-a ridicat varful spre inaltul cerului si a inceput sa scuture zapada de pe el.
Unul din oameni l-a observat si le-a facut semn altor doi. Acestia s-au pus pe el cu topoarele si in mai putin de un minut l-au pus la pamant.
Prietenii lui se uitau la el si il plangeau, il intrebau de ce vrea el sa fie “imodobit” si “la loc de cinste”?
In timp ce era tarat spre camion, el le striga: “Ar trebui sa uitati de padurea asta in care nimic nu se schimba! Ati putea fi la loc de cinste, ca si mine! Eu am sa stau la caldura iar voi o sa dardaiti de frig!”
Bradul nostru a fost vandut repede, caci era frumos. A ajuns intr-o casa cu multi copii, langa soba. A fost impodobit si Mos Craciun a pus daruri sub poalele lui. Si toata lumea a cantat in jurul lui. Era exact cum a visat! Era adevarat!
Dar ... ceva nu era in regula. APA! Nu avea apa! Nu avea nici radacini! La nici o zi dupa ce Mos Craciun a pus cadouri la picioarele lui, primele ace au inceput sa-i cada. Restul au inceput sa se usuce.
Peste alte doua zile, femeia din casa a luat hotararea ca este timpul sa scape de el pentru ca umplea casa cu ace uscate.
L-au scos in curte si au inceput sa il taie si sa il arunce in soba. Cu ultima putere, ajutat de o pala de vant, a reusit sa se uite inspre grupul lui de prieteni care “infruntau frigul”. Erau verzi, semeti”
Vali dormea deja. Nimic nu s-a schimbat, asa se intampla de fiecare data cand bunicul il lua in lumea povestilor lui intelepte ...
Dimineata s-a trezit. Au luat micul dejun si i-a spus Bunului ca ii multumeste pentru raspuns. Acum stie ca Razvan chiar i-a fost prieten doar ca acum doreste sa fie impodobit si la loc de cinste.
Si-a promis ca ii va spune pilda cu brazii si spera ca Razvan va intelege sa nu renunte la “radacina si apa” pentru “globuri si cadouri de la Mos Craciun”.
In viata noastra sunt momente in care suntem literalmente orbiti de globuri (cariera) , de cadourile de la Mos Craciun (bani), de cantecele oamenilor (faima) si de un loc cald (promisiunea unei vieti linistite, fara provocari). Ar fi bine ca atunci sa existe cineva drag noua care sa ne aduca aminte ca in primul rand avem nevoie de apa (sa nu uitam cine suntem cu adevarat).
