A fost odata un grup de prieteni. Erau cinci la numar, trei baieti si doua fete. Erau apropiati de varsta si erau mai tot timpul impreuna. Ce mai, erau ca fratii!
Cum se apropia vacanta de vara si-au planificat o excursie de o zi in “Dumbrava Minunata”. Se dusese vorba ca in acea dumbrava se gaseau toate felurile de pomi fructiferi. De unii din ei nici nu auzisera! Abia asteptau sa ajunga sa ii vada si, mai mult decat atat, fiecare si-a propus sa guste macar cate un fruct din fiecare pom!
Zilele au trecut, rand pe rand si iacata-i pe prietenii nostrii pe peron in gara, urcandu-se intr-un mic sir indian in tren.
Pufaind si tresasrind la fiecare curba, trenul nostru se afunda tot mai tare in tinutul misterios.
Ajunsi in ultima halta a calatoriei lor, cei cinci s-au grabit pe usa stramta a vagonului afara.
Soarele era sus pe cer, cativa nori albi pufosi pluteau lenesi pe cerul albastru de vara. Pasarelele ciripeau si totul parea ca le ureaza bun venit!
S-au orientat repede dupa o harta copiata de ei dintr-o carte veche, gasita la biblioteca, si au pornit pe o poteca abia schitata spre desisul padurii.
Inaintau in sir indian, afundandu-se tot mai adanc inspre Dumbrava Minunata!
Dupa cateva ore de mers, obositi, transpirati, au decis in unanimitate ca alta data nu or sa mai creada in “basme de adormit copiii”.
S-au asezat sa se odihneasca, dar de la nivelul ochilor, pe sub frunzisul des au vazut cu uimire, ca la o aruncatura de bat se afla o poiana insorita…
In strigate de fericire, cu puterile reinoite, au navalit in poiana plina de pomi.
“- Ti-am spus eu ca exista! Trebuia sa fie adevarat! Uite ce frumos este! Uite ce de pomi! Uauuu, fii atent la pomii aia, oare ce or fi? Nici nu am vazut asa fructe!... “ aproape ca tipau unii la altii nevenindu-le sa creada ca Dumbrava Minunata EXISTA!
S-au imprastiat repede, fiecare alegandu-si un pom si mai ca s-au repezit sa guste din fructele coapte care incarcau pomii din belsug.
Un baiat s-a oprit sub un mar. Avea mere atat de mari, rosii si dulci. A terminat primul fruct intr-o clipita! Era atat de bun! S-a intins si a mai luat unul. Si inca unul. S-a gandit sa se aseze sub mar si sa manance in tihna …
Al doilea baiat s-a oprit sub un par. Si a facut aidoma primului. S-a asezat sub el si nu se mai satura mancand perele zemoase si dulci.
Fetele s-au sezat si ele, una sub un prun iar cealalta sub un smochin.
Pur si simplu nu se mai saturau savurand acele fructe dulci.
Cel de-al treilea baiat a mancat si el o rodie. A fost foarte buna! Dar ia sa guste el si din mar. L-a gasit delicios si pe acesta. A incercat apoi o para. Foarte buna! Fructele erau toate bune si aveau gusturi diferite! Ia sa incerce si prunele …
Incet, pe nesimtite, intunericul noptii a inceput sa puna stapanire peste poiana. Prietenii nostrii si-au strans lucrurile si, la lumina micilor lanterne incercau sa nu se abata de la cararea ce avea sa-i duca inapoi in gara.
Pufaind si tresarind la fiecare curba, trenul de fier i-a adus in siguranta pe micii “ciresari” in gara din orasul lor.
“- Ce ati mancat? Cum a fost? Hai sa povestim fiecare …”
“- Eu am mancat numai mere”, spuse primul. “ au fost bune, dar cum au fost celelalte fructe?”
“- Perele au fost dulci, dar as fi vrut sa gust si eu mere!”, spuse oarecum suparat al doilea baiat.
La fel de suparate au fost si fetele. Singurul care gustase aproape din toate a fost al treilea baiat. Si le-a povestit despre fiecare fruct incercat ce culoare, ce miros si mai ales ce gust bun avea!
*********
La fel si in viata noastra. Unii gasesc confortabil sa isi inceapa calatoria si sa o termine sub acelasi pom, mancand acelasi fruct toata viata.
Dintre toate experientele (pomii) posibile in viata (poiana) ei se opresc la mar, sau la par.
Si par sa uite ca au venit in Dumbrava Minunata tocmai pentru a gusta cat mai multe fructe!
