Un mare maestru Zen deschide ochii la sfârşitul unei meditaţii şi vede in faţa sa un individ ce-şi frângea mâinile in tăcere, aşteptând ca inţeleptul să-l observe.
După câteva clipe maestrul îl intreabă:
"-Ce cauţi ?"
"-Adevărul, preaânţeleptule."
"-De ce?"
"- M-am săturat de viaţa asta. Mereu aceleasi lucruri şi mai toate neplăcute. Vreau să aflu, să ştiu . Să devin un “Iniţiat”Un inţelept. Aşa ca tine . Cere orice, pune-mă la incercare, dar invaţa-mă!"
"-Bine. Uite : intoarce-te acasă, la familia ta."
"-Da maestre !"
"-Scoală-te mâine dimineată, spală-te, mănâncă apoi pleacă la munca ta ! Fă-ţi datoria reântoarce-te acasă, odihneşte-te . După aceea ...
....Ajută-i pe ai tăi, mănâncă, plimbă-te, intoarce-te citeşte Sutrele potrivite.
Mângâieţi nevasta si culcă-te ! Iar de poimâne ia-o de la inceput..."
"-Da, maestre, da ....! asta am facut şi până acum !"
"-Asta s-o crezi tu! A fost măcar o singură acţiune in viaţa ta de care să- ţi fi dat seama in timp ce o faceai ?
Nu. Mereu realizai abia in ultima clipă. Sau şi mai rău, după . Când era prea târziu. Iţi doresti să mănâci o mâncare bună şi te trezeşti că ai mâncat-o doar la ultima imbucătură. Şi atunci o mesteci, o mesteci incercând să recâstigi placerea pierdută.
ă-ţi răscumperi tot ce ai inghiţit cu mintea aiurea.
Zici că vrei adevăr, iniţiere, inţelepciune. Du-te omule şi trăieste-ţi viaţa, căci până acum te-a trăit ea pe tine. Fă exact ce ai făcut până acum, dar fii conştient .
Trezeşte-te !
Nu numai când te scoli dimineata, ci puţin câte puţin in fiecare din faptele tale. Cât mai devreme. Exact când faci, ce faci, acolo unde faci. Acum pleacă!...Ştii că pleci?"
