Într-o curte de la țară, plină de orătănii, trăia un cocoș. Era atât de frumos și de devotat găinilor lui încât era cu adevărat stăpânul curții!
Atunci cand se întâmpla ca vreo vulpe să își bage nasul printre scândurile gardului el era primul care sărea la atac!
Nici o cumătră nu reușise până in ziua de azi să prindă vreo găinușă!
La fel se întâmpla și cu ciorile și coțofenele! Ultima oară chiar un șarpe a fost rapus de ciocul lui puternic!
Iar el iși vedea zilnic de misiunea lui: se plimba agale, liniștit prin curte urmarind ca găinușele sa fie la adapost de orice pericol.
La curte mai trăia și un cocoșel. Mic si ciufulit, abia dacă reușea sa deschidă pliscul pentru a scoate un “cucuriguuu”.
Mic – mic, dar cu ambiții mari. Dorea cu orice preț sa ia locul de frunte al cocoșului cel brav. Ba dacă s-ar putea să fie chiar mai mare decat el!
Dar ce se aude? Toate gainile cotcodăceau speriate și fugeau care încotro! Ce sa fie? Un șarpe intrase in grajd și vroia să fure niște ouă!
Cum in grajd se aflau și căteva văcuțe, acestea de frică au lovit cu picioarele și au omorat șarpele.
Cocoșelul nostru a văzut cum îi surâde șansa! A fugit repede in grajd, și-a pus o gheara pe capul zdrobit al șarpelui și cu un glas subțire și chinuit „cucuriguuuuu! Cucuriguuuu! cucuriguuu!”
Toate orătăniile din curte au fost surprinse de curajul cocoșelului. Acesta era lăudat de toți și în aceași zi și-a văzut visul împlinit. A luat locul cocoșului șef. Era el acum ȘEFUL!
A doua zi însă o cioară se năpusti să prindă un pui de găină! Toate oratăniile fugeau care încotro și strigau după cocoșel să le salveze!
Acesta, mai de voie mai de nevoie, s-a aruncat cu teamă si cotcodăcind în gura mare asupra ciorii. Aceasta era mult mai mare decât el. L-a înhățat în cioc și a incercat să își ia zborul.
Cocoșul cel viteaz s-a aruncat și el în luptă. Cioara a scăpat cocoșelul și și-a luat, înfrântă, zborul. Dar cocoșelul nostru, prea slabit de strânsoarea puternică a ciorii și de loviturile primite, și-a dat duhul. In timp ce se stingea, privind de jos, cocoșul cel viteaz părea ca devine tot mai mare. Și mai mare ...
În viața de zi cu zi, nenumărați sunt oamenii care jinduiesc după pălarii prea mari pentru capetele lor. Sunt mulți cei care văd doar avantajele unei funcții dar nu și responsabilitățile pe măsură. Ei caută mereu și găsesc șanse în diverse situații. Dar, asemeni cocoșelului, ajung sa sfârșeasca sub povara prea mare, pentru trupul lor firav, a responsabilitații.
