Intr-un luminis, pe malul unui lac avea casa o familie de rate. Mama rata era asa de bucuroasa cand se uita la cei sapte bobocei ca un galbenus de ou!
Inca de a doua zi de cand au iesit din gaoace, mama i-a pregatit, i-a aliniat si mandra tare si-a luat locul in fata si i-a condus la prima lor baie.
Rand pe rand, urmandu-si mama, in pas leganat si macanind jucaus, au intrat in apa cristalina a lacului.
Era o dimineata frumoasa de vara, soarele se arata de dupa pomi ca intr-un joc de vatea-scunselea iar pe lacul de pe care se ridica un abur usor, abia vazut, inota mama Rata urmata de sase ghemotoace galbene. Si faceau atata galagie!
Pe mal, macanind de zor, era al saptelea bobocel. Tot incerca el apa cu labuta si repede se tragea inapoi.
Tatal Ratoi, care privea cu placere “primii pasi” ai boboceilor lui a mers grijuliu la acest din urma bobocel.
“- Fiule, ce se intampla? De ce nu mergi cu mama si cu fratii tai? E prea rece apa?”, il intreba tatal Ratoi.
“- Imi este frica tata! Eu nu am invatat sa inot si am sa ma inec!”, ii raspunse macanind de zor bobocelul.
“- Dar fiule, tu esti o rata. Noi STIM sa inotam, nu trebuie sa invatam!”
“- Imi este frica tata, nu stiu sa inot! Te rog, nu vreau sa intru in apa. Am sa mor!”
Vazand tatal Ratoi ca nu are cum sa o scoata la capat a inceput sa se gandeasca la o modaliate de a-si convinge fiul ca nu trebuie sa invete a inota, pentru ca el stie deja. S-a sfatuit si cu mama Rata si s-au inteles sa mearga cu bobocelul la intelptul padurii, la invatatoarea Bufnita.
A doua zi de cum s-a crapat de ziua, mama Rata si tatal Ratoi au luat bobocelul cu ei si s-au infiintat la invatatoarea Bufnita.
“- Buna dimineata invatatoareo! Avem o mare problema si nu stim cum sa o rezolvam. Fiului nostru ii este frica de apa pentru ca el spune ca nu a invatat sa inoate si se va ineca. Dar noi suntem rate, noi STIM sa inotam si nu trebuie sa invatam. Sfatuieste-ne cum sa procedam, te rugam.” I se adresara cei doi invatatoarei.
“- hmmm, dragii mei. Bobocelul vostru are nevoie de un ajutor. Uite, luati acest carlig “ spuse Bufnita si le inmana o crenguta in forma de carlig.
“- bobocel mic, cand vrei sa intri in apa, ia acest carlig, care este unul special. Tine-l cat poti de sus pentru ca cu el te agati de aer si astfel nu ai cum sa te ineci. Multi bobocei l-au folosit inaintea ta. Ai mare grija de el caci este special!”
S-au intors acasa mama, tata si bobocelul si au dat trezirea si restului boboceilor.
Bobocelul nostru ardea de nerabdare sa incerce carligul asa ca a luat-o inaintea tuturor. Cand a ajuns mama Rata cu restul boboceilor, el deja inota tantos pe lacul cristalin. Tinea carligul asa cum ii spusese invatatoarea Bufnita. Cat mai sus! Si uite ca a avut dreptate. Il tinea agatat de aer si el nu se ineca!
Restul fratilor au intrat si ei macanind in apa si a inceput o joaca pe cinste. Se stropeau, sareau, se scufundau … Faceau tot ce le trecea prin minte. Iar astazi participa si bobocelul nostru.
La un moment dat unul din frati a strigat : “- bobocel, unde iti este carligul?”
Pe semne ca in joaca si balaceala lor, bobocelul nostru a uitat de carlig. Si nu il mai avea!
Si dintr-o data a realizat ca INOATA! Si ca nu mai foloseste carligul!
*******************
La fel si in viata noastra de zi cu zi. Multora le este frica sa intreprinda ceva, pentru ca se gandesc ca nu au invatat. Dar ei nu stiu ca s-au nascut cu multe “daruri” si “puteri” si ca este de ajuns doar sa nu le fie frica. Au “nevoie” cateodata de un mic “carlig” doar pentru a le insufla siguranta.
Paseste in apa vietii! Din nastere esti pregatit sa inoti in ea. Nu trebuie sa te invete cineva. Ai nevoie nu de curaj ci de lipsa fricii!
