Nu demult, întro seară, obosit fiind de la citit, am adormit cu capul pe masă.
Mă trezesc speriat după ceva vreme datorită unui sunet ciudat. Mă ridic de pe scaun îndreptându-mă spre fereastra deschisă.
Când ajung văd o umbră de om întors cu spatele care stă în picioare pe un colţ de tomberon şi cântă atât de frumos la vioară. E înconjurat de gunoaie, de câinii calmi, apoi de oamenii încântaţi.
Vrăjit de talentul său ma hotărăsc brusc să merg afară pentru a fi mai aproape de violonistul nopţii.
..................................
Aceste seri de vară calmă s-au repetat timp de câteva săptămâni.
Mă culcam liniştit ştiind că mă voi trezi pentru foamea sufletului. Câteodată chiar îl aşteptam ca mulţi alţii. Si EL venea intotdeauna după ora unu noaptea.
"Violonistului", aşa a început să îi spună lumea, i s-a instalat o scenă, dar tot pe tomberon cânta. A început să fie înregistrat şi apreciat de critici, apoi promovat de canalele media, să i se dea bani şi mulţi au încercat să-i afle viaţa, dar nu au aflat lucruri deosebite ; alţii au dorit să-l lanseze în lumea muzicii clasice, însă nu a acceptat.
Sute de oameni veneau şi-l ascultau timp de 3 ore mirifice, apoi el pleca. O parte din ei rămâneau în acel loc până în dimineaţă, fiind zăpăciţi de frumuseţea sunetelor.
Multe concerte au fost difuzate la televizor, vizitate şi de străini, iar numărul de spectatori a trecut la câteva mii, muzica lui luminând prin difuzoare bulevardele pline cu oameni.
În a cincea săptămână de graţie pentru oameni, Vinerea, era trecut de ora unu şi jumătate. Dar el nu venise!
Mulţimea dezamăgită îl aştepta fără sens ...
După două zile, i s-a găsit vioara cu un mesaj pe spate, scris de el cu un cui :
"Nu am vrut altceva decât să vă demonstrez că omul poate avea oricând suflet, trebuie doar să îsi faca timp pentru el !"
Nimeni nu a înţeles mesajul de pe vioară până când o pensionară ne-a spus că el cânta şi ziua la fel de frumos, doar că lumea era prea grăbită şi ocupată de munca de zi cu zi !
