Citeste si asulta cele mai frumoase povesti, povestiri, poezii, fabule, ghicitori si vorbe intelepte.
Povesti cu talc. Povestile copilariei. Ghicitoare, fabula si poezie.
colectie de parabole
povestiti audio pentru copii
povesti cu talc - acasa

Magicianul

- povesti cu talc -

Houdini a fost cel mai mare magician al timpului său. El a fost şi un fantastic spărgător de lacăte . Susţinea că poate evada din orice celulă din lume în mai puţin de o oră.

Într-un mic oraş din Marea Britanie a fost construită o închisoare nouă, iar Houdini a fost provocat să încerce să evadeze. Cum acestuia îi plăceau şi provocările şi banii, a acceptat propunerea.

Când a sosit ziua cea mare, o mulţime de oameni şi reprezentanţi media se aflau la faţa locului. Houdini a păşit încrezător în celulă şi uşa a fost închisă. Şi-a dat imediat jos haina şi s-a apucat de treabă. Îşi ascunsese în curea o bucată de oţel flexibil şi dur, lungă de 25 de centimentri, pe care apoi a folosit-o pentru a încerca să deschidă încuietoarea.

După 30 de minute încrederea i-a dispărut. După o oră era scăldat în transpiraţie. După 2 ore Houdini pur şi simplu s-a prăbuşit peste uşă, care s-a deschis imediat. De fapt uşa nu fusese niciodată închisă decât în imaginaţia marelui magician.

 

   Morala

Uşa nu a fost închisă decât în mintea lui Houdini, dar acesta a acţionat ca şi cum ar fi avut de învins o mie de lăcate. Aidoma lui Houdini, şi noi suntem prizonierii propriei minţi. Pentru a evada din “închisoarea mentală”, trebuie mai întâi să realizăm şi să acceptăm acest lucru şi apoi să găsim căi prin care să ne eliberăm.

 
Adauga pe Facebook Trimite unui prieten Adauga pe Twitter
Citita de ori
povesti cu talc despre noi contact links

Povesti Cu Talc sustine:

 

Psiholog Loredana Ionascu   Michelle - the sweet voice Editura Adevăr Divin
Patuturi copii   zambete, citate zambete, traieste zambind   Pur si simplu ... despre viata