Un copil, la gradinita, incearca sa isi incalte cizmulitele.

Pentru ca nu se descurca, a cerut ajutor educatoarei.

Cu tot trasul si impinsul, cizmulitele nu voiau nicidecum sa intre.

Pana cand a reusit totusi sa il incalte, educatoarei i-au aparut broboane de transpiratie pe frunte. De aceea aproape ca i-au dat lacrimile cand copilul i-a zis:

"- Doamna, dar sunt puse invels..."

Intr-adevar, erau pe picior gresit...

Nu a fost cu nimic mai usor sa ii scoata cizmulitele decat sa i le puna, totusi a reusit sa isi pastreze calmul pana cand iar cizmulitele erau incaltate, tot cu sudoare pe frunte, dar de data aceasta asa cum trebuia.

Insa atunci baietelul a zis:

"- Cizmulitele astea nu sunt ale mele!!"

In loc sa strige la el: "De ce nu mi-ai spus??" educatoarea si-a muscat buza si inca o data s-a chinuit sa il descalte.

Cand s-a terminat chinul descaltatului, baietelul i-a spus:

"- Sunt cizmulitele flatelui meu. Mama mi-a zis sa le incalt pe astea azi."

Acum ea nu mai stia ce sa faca...Sa planga sau sa rada? A reusit totusi sa stranga suficienta rabdare pentru a se lupta din nou cu cizmulitele.

Cand, in sfarsit, l-a incaltat, inainte de a-l trimite afara la joaca, l-a intrebat:

"- Si acum, unde iti sunt manusile? Trebuie sa ti le pun in maini ca sa poti pleca afara!"

Raspunsul?

"- Le-am bagat in cizmulite ca sa nu le pield..."

Morala::

Aceasta povestire este un omagiu la adresa tuturor celor care se sacrifica pentru invatatura celor multi. Educatori, invatatori, profesori, traineri... iubirea fiecaruia din ei si-au pus amprenta asupra a ceea ce suntem noi azi.