A fost odata un rege care avea o fiica desteapta foc si foarte frumoasa.
Printesa suferea însa de o boala misterioasa: Pe masura ce crestea, mâinile si picioarele-i slabeau, în timp ce auzul si vazul i se împutinau.
Multime de doctori încercasera s-o vindece, dar în zadar.
Într-o zi, la curte sosi un batrân despre care se spunea ca ar cunoaste secretul vietii.
Toti curtenii se grabira sa-l roage sa vina în ajutorul printesei bolnave.
Batrânul îi dadu copilei un cosulet de nuiele cu capac, si-i spuse:
"- Ia-l si ai grija de el. Te va vindeca."
Nerabdatoare si plina de bucurie, printesa deschise capacul, dar ceea ce vazu o umplu de uimire si de tristete: În cosulet, zacea un copil, doborât de boala, si mai nenorocit si mai suferind decât ea.
Printesa îsi lasa sufletul cuprins de compatimire si, în ciuda durerilor, lua copilul în brate si începu sa-l îngrijeasca.
Trecura luni, iar printesa nu avea ochi decât pentru copil. Îl hranea, îl mângâia, îi surâdea, îl veghea noptile, îi vorbea cu duiosie, chiar daca toate acestea îi pricinuiau o mare suferinta si oboseala.
La aproape sapte ani dupa acestea, se petrecu ceva de necrezut: Într-o dimineata, copilul începu sa zâmbeasca si sa mearga. Printesa îl lua în brate si începu sa danseze râzând si cântând, usoara si nespus de frumoasa cum nu mai fusese de multa vreme. Fara sa-si dea seama se vindecase si ea.
***
Doamne, când mi-e foame, trimite-mi pe cineva care are nevoie de hrana;
când mi-e sete, trimite-mi pe cineva care are nevoie de apa;
când mi-e frig, trimite-mi pe cineva care trebuie încalzit;
când sufar, trimite-mi pe cineva pe care sa mângâi;
când crucea mea începe sa fie prea grea, da-mi crucea altuia s-o împart cu el;
când sunt sarac, adu-mi pe cineva care e în nevoie;
când nu am timp, da-mi pe cineva pe care sa-l ajut o clipa;
când ma simt descurajat, trimite-mi pe cineva pe care sa-l încurajez;
când simt nevoia de a fi înteles, da-mi pe cineva care sa aiba nevoie de întelegerea mea;
când as vrea ca cineva sa aiba grija de mine, trimite-mi pe cineva de care sa am grija;
când mâ gândesc la mine, îndreapta-mi gândurile catre altii.
Poveste scrisa de Bruno Ferrero
