Un saltimbac medieval care mergea de unul singur în diferite oraşe şi sate ale Franţei pentru a da reprezentaţii, s-a întâlnit într-una din călătoriile sale cu un călugăr. Acesta l-a convins pe drum să renunţe la activitatea sa şi să se retragă la mănăstire.
Măscăriciul nu era un om rău. El incerca să nu înşele pe nimeni, să nu jinduiască la avuţiile altora, să fie modest şi să fie recunoscător întotdeauna pentru ceea ce primea.
O dată pe săptămână intra în catedrala oraşului unde se afla şi îi mulţumea Sfintei Fecioare, pentru care avea o devoţiune deosebită.
Tocmai aceste detalii l-au impresionat pe călugăr şi l-au determinat să-l încurajeze pe măscărici să îmbrăţişeze viaţa monahală.
Ajuns la mănăstire, el a fost bine primit de stareţ şi de ceilalţi fraţi. Dar curând a început să simtă că locul său nu era acolo. I se părea că fiecare dintre călugări are ceva de oferit lui Dumnezeu, pe când el..el nu avea.
Fratele Anselm transcria manuscrise vechi, fratele Pierre cunoştea la perfecţie latina şi ebraica, părintele Martin sculpta cu multă migală statuete ale sfinţilor, fraţii Phillip şi Dominique compuneau imnuri şi ode de care toţi rămâneau impresionaţi.
"-Ce aş putea face eu, un biet măscărici, pentru a-l onora pe Bunul Dumnezeu?" se gândea el trist.
Fraţii au sesizat că de la un moment dat încolo, măscăriciul se încuia zilnic câteva ore în biserică. Atitudinea sa se schimbase complet. Nu mai era abătut şi susţinea că a găsit o cale de a-i aduce Sfintei Fecioare un omagiu.
După câteva săptămâni, stareţul şi încă doi călugări s-au hotărât să-l urmărească. S-au ascuns după stâlpii mari ai catedralei şi îl aşteptau pe măscărici să-şi facă apariţia.
El apăru după o vreme şi spre marea uimire şi scandalizare a celor trei, şi-a început un număr de scamatorii în faţa statuetei Fecioarei Maria. Stătea în palme, jongla cu cutii vechi şi cuţite în biserică aşa cum făcea înainte pentru a-şi câştiga pâinea zilnică.
Călugării nu au mai putut suporta „sacrilegiul” şi au sărit asupra lui ca să-l scoată din biserică.
Atunci s-a întâmplat o minune. Statuia a prins viaţă. Pruncul din braţele Maicii aplauda încântat reprezentaţia măscăriciului, iar Fecioara însăşi, cu o figură miloasă, a coborât de pe piedestal pentru a şterge cu mantia hainei sudoarea de pe fruntea bufonului.
Morala:
Mulţi dintre noi avem impresia că nu posedăm vreun talent deosebit şi de multe ori, chiar ne subapreciem. Această poveste a măscăriciului din Notre-Dame ne oferă o nouă perspectivă: putem să ne folosim de lucruri neînsemnate sau aparent neînsemnate în realizarea unor scopuri măreţe.
- Repovestire după nuvela lui Anatole France, Le jongleur de Notre Dame -
