- Mamă, spuse Joachim mieros, pot să merg la Mira să ne jucam puţin înainte de a-mi face temele pentru mâine că am timp, nu am multe teme! Te rog!
- Eu sunt de acord să mergi dar întreabă-l şi pe tata înainte de a pleca şi să nu stai mult.
- Bine... mulţumesc!
Acestea fiind spuse, ieşi din casă şi mai departe nici urmă de Joachim pana seara târziu, puţin dupa ora obişnuită de culcare.
Tatăl, fiind în garaj a auzit cand s-a întors fiul său acasă. L-a surprins cu privirea ascunzand ceva sub haină.
Tiptil, tiptil băiatul se furişă în spatele casei în casuţa lui din grădină, apoi într-un suflet fugi în casă, merse în camera lui şi în urmatorul moment era deja în pat crezând că a trecut neobservat.
Acum stătea cu urechile ciulite să se asigure că nu mai este activitate în casă şi că parinţii dorm dar, cum îi era foarte sete, işi luă inima-n dinţi şi porni spre bucătărie.
- Mi-a spus mama că, ţi-a dat voie sa mergi la Mira dar că ţi-a spus să nu stai mult, spuse pe un ton blând tatăl, care il găsi în bucatarie pe întuneric.
- Îmi pare rău ca nu am ascultat-o pe mama să vin să îti cer permisiunea, dar îmi era teamă că mă pui să fac temele.
- De ce ai întarziat atât, unde ai fost?
- Am fost la Mira.
- Mira a sunat astăzi de doua ori să întrebe de tine.
Joachim s-a înrosit şi a început să îngane frânturi de cuvinte ce nu puteau fi desluşite.
- Fii, te rog, sincer şi spune-mi ce ai facut şi unde ai fost.
- Am fost în păduricea din apropiere căci am gasit săptamana trecuta un cuib cu pui de turturele. Am vrut să văd dacă mai sunt acolo dar nu am mai ştiut exact locul în care sunt. Tot căutând aproape s-a întunecat şi am venit repede acasă, spuse copilul cu vocea tremurând.
- Deci nu ai mai găsit pentru ce te-ai dus?
- Da, aşa este!
- Şi altceva nu ai mai făcut?
- Nu.
- Bine, hai până afară să mă ajuti la ceva iar apoi poţi să mergi la culcare.
Copilul îl urmă fericit că a scăpat basma curată, însa când au ieşit din casă observă că se îndreaptă spre căsuţa lui de joacă. Nu mai apucă să gândească nimic caci au şi ajuns în casuţa unde tatăl a descoperit cuibul cu doi pui de turturea.
- Ai spus că nu ai găsit cuibul şi uite că l-ai adus acasă. De ce nu ai încredere să îmi spui adevărul?
- Am greşit, iartă-mă tată! L-am luat ca să am grija de ei ca erau singuri în pădure.
- Te iert însă turturerele sunt îngrijorate pentru puii lor, aşa cum şi eu aş fi ingrijorat daca ai dispărea fără urmă. Cum tu nu esti singur aici, în lumea oamenilor, însa ai fi singur în pădure, tot aşa puişorii de turturele sunt rătăciţi aici dar în padure, în lumea păsăilor, nu sunt singuri.
- Duc mâine cuibul înapoi la locul de unde l-am luat.
- Mâine este prea tarziu, trebuie sa-l duci acum!
- Dar este întuneric şi îmi este frică să merg singur!
- Trebuia să-ţi fie frică să mă minţi sau să îi înstrăinezi pe aceşti puişori de familia lor. Hai să-i ducem împreună înapoi iar la intoarcere vreau să pregătim ghiozdanul pentru mâine la şcoală să nu mergi cu temele nefacute.
***
Sunt situaţii în care acţionăm crezând că facem binele dar facem răul în schimb.
Ai încredere că parinţii îţi vor numai binele şi că te vor ajuta să găseşti calea cea mai bună în viaţă. Nu îi minţi caci nu câstigi nimic, doar pierzi. Poţi pierde învăţăminte importante, poti pierde încrederea lor, dar, mai ales, te poti pierde pe tine. Nu-ţi încărca spiritul cu minciuni, lasă-l uşor să poata zbura către perfecţiune.
